Zâmbet de copil...

10 decembrie 2010...
           Decembrie... Cea mai frumoasă lună din an. Luna în care toţi tragem linie şi facem bilanţul unui an întreg.

          Este luna în care dăruim cel mai mult, este luna în care gândurile noastre se îndreaptă către cei dragi.

          Ca în fiecare an, luna decembrie ne-a adus prilejul de a-i ajuta pe cei aflaţi în dificultate.

          Am primit vizita mai multor copii care s-au bucurat şi ne-au încântat cu prilejul sărbatorilor de iarnă, a Naşterii Domnului Nostru Iisus Hristos...

          Vă pot spune că activitatea desfaşurată pe plan şcolar şi anume ,,Zâmbet de copil” s-a împletit armonios cu însuşi zâmbetul copiilor care au participat la această activitate.

          Am fost extrem de emoţionată să ascult, dar să şi dăruiesc colinde cu ocazia acestei minunate sărbători.

          Astfel, am fost plăcut impresionată de vocea unei fete din clasa a şaptea, dar nu numai. Un copil micuţ, de vreo şase ani, pe nume Edi ne-a recitat o poezie foarte frumoasă in engleza, iar o fetiţa puţin mai mare decât el ne-a spus „Furnica” de Tudor Arghezi.

          Bineînţeles, nici colegii mei nu s-au lăsat mai prejos... La îndemnul doamnei noastre diriginte, Daniela si Beatrice au făcut un mic moment spectaculos: „Valsul fulgilor de nea”, fireşte, căci ele sunt coristele noastre dragi...

          Cadourile oferite de copiii din clasa noastră a avut menirea de a consolida relaţia de prietenie dintre noi, mai ales că pe fundal se auzea „Moş Crăciun cu plete dalbe”...

          Sunt fericită că am avut ocazia de a însenina acest moment unic care se petrece o dată in an şi anume Nasterea Mantuitorului...

E minunat sa ai multe BFFs, cel putin asta vedem prin seriale. Dar cum stau lucrurile in real life?

Daca aruncam o privire pe net, e clar ca oamenii au nevoie de multi prieteni. Reali sau virtuali, important este sa fie multi. Listele de friends pe Facebook si hi5sunt nesfarsite, chiar si cele de pe mess', iar presiunea e mare. O lista mica te poate inghesui in coltul outsiderilor, al "ciudatilor". E clar, nu e cool, nu cunoaste pe nimeni, n-are abilitati sociale, e "vai de capu' ei"... A devenit extren de important sa-ti poti "etala" cat mai multi prieteni, sa vina cat mai multa lume la ziua ta, sa cunosti "oameni" cand iesi in oras, sa te saluti cu toata lumea din club...

Nu ni se intampla tot mai des sa ne trezim ca palavragim cu un prieten despre "alt prieten", fiindca am uitat ce inseamna prietenia adevarata sau aveam aparent atat de multi prieteni incat nu ne mai ramane timp sa "cultivam" relatii serioase, frumoase, duse pana la capat?

"Unde-s multi, puterea creste" - proverb, care pare sa se fi impamantenit in mentalitatea noastra.

De aici si dorinta de solidarizare a fetelor. Intr-un grup de 4-5, sunt mai puternice, mai putin vulnerabile, se sustin, se protejeaza, se consoleaza si se stimuleaza reciproc si mai ales, fac haz de necaz...

Te implineste mai mult sa ai un cerc mare de prietene decat una si buna? daca ne luam dupa filme,raspunsul e clar "da", iar viata e mai funny, mai usoara: depresiile se trateaza cu distractie, dezamagirile cu o noua poveste, iar tristetile cu mult ras. In film functioneaza... dar oare si in realitate?

Cu siguranta lucrurile sunt mai complicate decat se vede pe micul ecran. Insa nu imposibile. Totul este sa fii dispusa sa investesti foarte mult timp ( mai mult decat vei avea "chef" la un moment dat), mult suflet, multa rabdare si sa respecti regulile valabile in orice prietenie: sinceritate, loialitate, "toti pentru unul - unul pentru toti", ca si cei "patru" muschetari, doar in outfituri mai cool :)

Iubire de final de vara...

E nisip si vant si scriu...
Cred ca va fi ultimul weekend la mare pe anul acesta. Una din chestiile pe care am invatat`o in vara aceasta e ca, odata ce pui piciorul intr`o masina, nu se stie niciodata unde ajungi. Pana la urma am hotarat atunci sa plec la Constanta, desi fusesem avertizata ca e un fel de capcana... Probabil sunteti curiosi sa aflati cum anume este un festival de moda la Constanta. Sincer, habar nu am si nu voi sti niciodata , pentru ca n`am mai ajuns.
Oricat de mult m`am fortat sa`mi tin pleoapele deschise si sa nu ma las vrajita de muzica de pe iPod si de lanurile galbene de pe autostrada, am adormit. Iar cand m`am trezit si m`am uitat pe fereastra, eram in Vama Veche. Cineva din masina a facut o gluma gen "Daca mai dormeai un pic, poate te trezeai la bulgari". Ha, ha, gluma de baiat.

Mi`am dat seama ca e o situatie din aia, cand daca comentezi sau faci scandal, toata lumea abia asteapta sa sara cu gura pe tine. Asa ca n`am mai zis nimic si m`am uitat in jur dupa ce m`am frecat la ochi si i`am urmat pe ceilalti, care pareau a sti foarte bine ce anume fac si incotro se indreapta, pe ulita, catre mare. Pe plaja, putina lume. Mana mi s`qa dus automat catre sandale, pe care le`am scos, bucurandu`ma de nisip si de noua mea atitudine. Altadata, panicoasa cum sunt din fire, mi`as fi facut o groaza de probleme legate de unde o sa stam etc., dar cum nu aveam chef decat sa privesc marea si sa uit de oras, pahare spalate si tot restul. Brusc a fulgerat, dar nu aveam nevoie de un fulger sa`mi prevesteasca-totul in jur era electric si in mod clar se va intampla ceva. Pentru ca sufar de o usoara miopie, nu mi`am da seama din prima ca el se indrepta agale catre mine.S`a apropiat in cel mai firesc mod posibil. Era atat de bronzat, incat mi`a trecut prin cap ca in tot timpul cat a disparut a fost undeva la mare. Sau ca atrecut din mare in mare, in funcite de anotimp. Era atat de frumos, ca am simtit ca nu mai am aer si mi`am dat seama ca nu`l uitasem nicio secunda. Il inchisesem doar intr`un sertar, unul mai de sus, la care nu ajungi si caruia ii ratacesti in mod constant cheia. Ce mai conta ca mi`a dat practic papucii printr`un e-mail? In momentul ala eram la fel de pateica precum eroina dintr`un film de dragoste, care il revedea dupa 10 ani si stia ca va fi pentru totdeauna iubirea vieii ei... Ar fi si mai patetic sa nu recunosc ca, desi vreau sa par cool si detasata, dintotdeauna am tanjit dupa sirop. Adica dupa o scena clasica de film, in care el vine, te ia in brate si te saruta. Si dupa o vara agitata si ciudata, am avut parte de o limonada. Sau un sirop de brad, cu apa rece de la robinet.R.s`a apropiat in cel mai firesc mod posibil si m`a sarutat. Ca ultima data cand ne`am vazut si cand ochii mei erau siguri ca aveau sa il revada foarte repede. Pe scurt, a fost un film, poate singurul in care voi juca, habar nu am. Cert este ca in secunda 2 nu mai stiam nimic despre nimic. Am uitat de grupul cu care venisem, de intrigi, de "reabilitarea" imaginii mele in ochii celor din jur... Am ramas cu R. si a fost cel mai frumos weekend la mare de pana acum. Am dormit putin, am vorbit mult si in rest totul e confuz: oameni, stele, pahare in plus. Singurul meu contact cu realitatea erau telefoanele date alor mei, care nu intelegeau cum de am plecat atat de brusc si ce ma tinea atat de tare si de mult la mare.

Daca le`as fi spus ca sunt indragostita, probabil ar fi ras si atat. Sau poate ar fi oftat...

O asa-zisa prietenie?Sau mai bine nu?...

Ei bine, voi "dedica" aceste cateva paragrafe unui subiect cu adevarat "interesant"( ceea ce este chiar curios, la urma urmei )...
Nho..ce pot spune..nu cred ca este cineva care nu stie acel sentiment, acea durere la "sufletzel", acea oarecare senzatie de fluturashi in stomac...cand nu ai chef de nimeni si nimic, cand te incui in camera ta, si cu lacrimi siroind pe obrajii palizi iei in brate ursuletzu` ala de plush care te`a ascultat intotdeauna si a stiut, prin linistea si aparenta lui nefireasca sa te faca sa uiti de tot necazu` si durerea din care nu poti scapa niciodata cu o oarecare usurinta...
Cred ca deja unii dintre voi v`ati dat seama despre ce vorbesc...Vorbesc despre momentul in care...ei bine...aparent, cel mai bun prieten te`a "injunghiat', practic, pe la spate, dupa o perioada de rasete si joaca nefireasca( tehnic vorbind )...Insa, ce poti face??...Ramai asa cu moralu` la pamant( sau poate chiar mai rau... )si taci, inghitind in sec ca de fiecare data?...Ei bine..Oricat de puternic si tare ai fi...iti amintesti cu drag de acele momente perecute impreuna, ca si cand in mintea ta s`ar insirui o groaza de poze, fiecare dintre acestea facuta "every second of the day"...Totusi, aceasta faza total demoralizanta isi are si ea sfarsitul, cand fiecare dintre noi incearca, si poate ca si reuseste, in mare parte, sa "arda" aceste asa-zise fotografii...Sa lase totul trecutului...
Prin acestea am trecut si eu, ba chiar de foarte multe ori...Insa cearta cu una dintre fetele cu care ma intelegeam perfect inca de la varsta de 2 ani jumate [ XD..Dooh!!. ]..Nu va inchipuiti ce distrusa am fost...
Totusi!..Exista si o parte "buna"( ca sa spu asa...impropriu :] ) a acesteifile din cartea cu povesti plictisitoare...
Mi`am dat seama ca adevaratii prieteni sunt ca fratii (..."fratii se cearta, dar tot frati raman") si am avut norocul ca acest "razboi" sa se termine cu bine( sau cel putin asa cred XD )...De 1Martie am acceptat un martisor de la ea...insa am observat ca abea un biletel tocmai acasa, asa ca am avut bucuria sa il citesc fara intrebarile firesti ale colegilor mei, cum ar di "Ce`i asta?" sau "De la cine e?"..."Da` ce scrie?" s.a.m.d.
Imi amintesc si acum acele cuvinte...
"Prietenia este ca un plan de casa, un plan de casa pe care il poti creste(dezvolta) sau , pur si simplu, unul pe care il poti abandona...Cand intalnesti un asa-zis prieten, se formeaza o temelie, insa aceasta trebuie sa fie cat mai puternica. Am realizat ca cea intemeiata de noi a fost una puternica, ce a trecut cu brio peste cele mai izbitoare tornade, iar daca o mai tinem asa ceva vreme, vom putea sa ii pumen acoperisul cat mai curand."
Aceste cuvinte m`a pus, intr`adevar, pe ganduri, facandu`ma sa ma intreb daca acest "dar" -prietenia- este ceea ce am pretuit cel mai mult la ea...
Si uite c`am mai trecut cate ceva in revista...
Sa nu uit sa mentionez... Acestea, in mare parte, le`am scris cu gandul la cea mai buna prietena a mea, Bianca...[:X]