Nho..ce pot spune..nu cred ca este cineva care nu stie acel sentiment, acea durere la "sufletzel", acea oarecare senzatie de fluturashi in stomac...cand nu ai chef de nimeni si nimic, cand te incui in camera ta, si cu lacrimi siroind pe obrajii palizi iei in brate ursuletzu` ala de plush care te`a ascultat intotdeauna si a stiut, prin linistea si aparenta lui nefireasca sa te faca sa uiti de tot necazu` si durerea din care nu poti scapa niciodata cu o oarecare usurinta...
Cred ca deja unii dintre voi v`ati dat seama despre ce vorbesc...Vorbesc despre momentul in care...ei bine...aparent, cel mai bun prieten te`a "injunghiat', practic, pe la spate, dupa o perioada de rasete si joaca nefireasca( tehnic vorbind )...Insa, ce poti face??...Ramai asa cu moralu` la pamant( sau poate chiar mai rau... )si taci, inghitind in sec ca de fiecare data?...Ei bine..Oricat de puternic si tare ai fi...iti amintesti cu drag de acele momente perecute impreuna, ca si cand in mintea ta s`ar insirui o groaza de poze, fiecare dintre acestea facuta "every second of the day"...Totusi, aceasta faza total demoralizanta isi are si ea sfarsitul, cand fiecare dintre noi incearca, si poate ca si reuseste, in mare parte, sa "arda" aceste asa-zise fotografii...Sa lase totul trecutului...
Prin acestea am trecut si eu, ba chiar de foarte multe ori...Insa cearta cu una dintre fetele cu care ma intelegeam perfect inca de la varsta de 2 ani jumate [ XD..Dooh!!. ]..Nu va inchipuiti ce distrusa am fost...
Totusi!..Exista si o parte "buna"( ca sa spu asa...impropriu :] ) a acesteifile din cartea cu povesti plictisitoare...
Mi`am dat seama ca adevaratii prieteni sunt ca fratii (..."fratii se cearta, dar tot frati raman") si am avut norocul ca acest "razboi" sa se termine cu bine( sau cel putin asa cred XD )...De 1Martie am acceptat un martisor de la ea...insa am observat ca abea un biletel tocmai acasa, asa ca am avut bucuria sa il citesc fara intrebarile firesti ale colegilor mei, cum ar di "Ce`i asta?" sau "De la cine e?"..."Da` ce scrie?" s.a.m.d.
Imi amintesc si acum acele cuvinte...
"Prietenia este ca un plan de casa, un plan de casa pe care il poti creste(dezvolta) sau , pur si simplu, unul pe care il poti abandona...Cand intalnesti un asa-zis prieten, se formeaza o temelie, insa aceasta trebuie sa fie cat mai puternica. Am realizat ca cea intemeiata de noi a fost una puternica, ce a trecut cu brio peste cele mai izbitoare tornade, iar daca o mai tinem asa ceva vreme, vom putea sa ii pumen acoperisul cat mai curand."
Aceste cuvinte m`a pus, intr`adevar, pe ganduri, facandu`ma sa ma intreb daca acest "dar" -prietenia- este ceea ce am pretuit cel mai mult la ea...
Si uite c`am mai trecut cate ceva in revista...
Sa nu uit sa mentionez... Acestea, in mare parte, le`am scris cu gandul la cea mai buna prietena a mea, Bianca...[:X]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu